Orange extinde programul Solidarity FabLab din Iași

Solidarity FabLab Orange - Fab Lab Iași

Orange Foundation (Franța) și Fundația Orange (România) alocă o nouă finanțare în valoare de 57.000 de euro centrului Solidarity FabLab Iași. Dezvoltat în parteneriat cu Asociația Fab Lab Iași, acesta este primul centru din cadrul rețelei Solidarity FabLab lansat în România, în anul 2020, cu obiectivul de a contribui la formarea tinerilor vulnerabili în domeniul producției digitale.

Noua finanțare va permite extinderea programului, prin achiziționarea de echipamente, consumabile și susținerea de noi cursuri de formare profesională. Astfel, 200 de tineri vulnerabili, cu vârste cuprinse între 16-25 ani, din Iași și orașe mai mici din regiunea Moldovei, vor beneficia gratuit de cursuri de pregătire tehnică. Aceștia vor învăța să utilizeze tehnici și instrumente de producție digitală, precum design-ul personalizat CAD, imprimare 3D, laser și vinyl cutter, operarea mașinii de frezat CNC, toate acestea sub îndrumarea unor specialiști locali. În același timp, vor beneficia și de sesiuni de consiliere, pentru a face primii pași în carieră, sau chiar de oportunități de internshipuri sau angajare.

„Extinderea programului Solidarity FabLab Iași oferă tinerilor vulnerabili șanse reale de angajare. La finalizarea sesiunilor de formare profesională, cei 200 de beneficiari vor avea competențe tehnice și vor ști să mânuiască instrumente de producție digitală. Totodată, îndrumarea mentorilor și sesiunile de consiliere îi vor ajuta să-și îmbunătățească abilitățile personale, precum comunicarea și lucrul în echipă. Cu acest set nou de competențe și abilități și având deja experiența practică a interacțiunii cu instrumentele de producție, tinerii vor putea să  se integreze pe piața muncii, chiar să obțină un loc de muncă bine plătit”, a declarat Ovidiu Ana, Director Executiv, Fundația Orange.

Solidarity FabLab Iași este găzduit de Asociația Fab Lab Iași, partenerul local care se asigură de implementarea cu succes a programului: dotarea cu echipamente corespunzătoare, informarea și atragerea tinerilor în cadrul inițiativei, precum și susținerea sesiunilor de mentorat și formare profesională.

Solidarity Fab Lab Orange -  Fab Lab Iași

“Continuarea acestui program alături de Orange Foundation și Fundația Orange este o oportunitate pentru comunitatea locală. Ce aducem nou este faptul că ne vom deplasa împreună cu mentorii noștri spre liceele din localitățile mai mici din regiune. Acolo, le vom oferi liceenilor și absolvenților traininguri de producție digitală. De asemenea, le vom prezenta posibilitățile de continuare a studiilor în domeniul tehnic și finanțările existente pentru aceste studii. În plus, le vom aduce mai aproape oportunitățile oferite de piața muncii.” Dan Zaharia, fondator Fab Lab Iași

Prima sesiune de instruire a debutat în luna octombrie. Tinerii interesați, care se încadrează în criteriile de acces, se pot înscrie în program urmând instrucțiunile din acest formular.

Lansat în anul 2014, Solidarity FabLab este un program internațional, implementat de Orange Foundation în 23 de țări din Europa, Africa și Orientul Mijlociu.

Fundaţia Orange este o organizaţie non-profit care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. Din anul 2012, Fundaţia Orange a investit peste 6.5 milioane de euro în cadrul programelor sale ce susțin dezvoltarea comunităților vulnerabile și integrarea persoanelor defavorizate, prin promovarea și implementarea tehnologiei și a metodelor digitale în proiecte de educație, cultură și incluziune socială. Pentru detalii, vizitaţi www.fundatiaorange.ro.

Orange Foundation este o organizaţie non-profit fondată în anul 1987, în Franța, și se află în centrul activităților filantropice și a responsabilității sociale ale companiei Orange. Fundația promovează tehnologia ca vector pentru integrare socială și egalitate de șanse, implementând în 30 de țări programe majore în domeniul sănătății, integrarea persoanelor cu dizabilități, educației și al culturii. Pentru detalii, vizitați www.fondationorange.com/en.


Spațiul polivalent dezvoltat de Asociația Fab Lab Iași oferă pe o suprafață de peste 725 mp scenarii de folosire flexibilă (zone de demonstrații / concursuri, co-working, makerspace, săli de cursuri și video / conferințe, birouri dedicate) și funcționează ca o platformă independentă care catalizează inovația și colaborarea adresată comunității tehnice din Iași. Fab Lab Iași este primul spațiu din Iași afiliat rețelei internaționale #FabLab de coworking și makerspace. Pentru detalii, vizitați www.fablabiasi.ro.

Sursă articol: https://www.noobz.ro/2022/11/09/orange-extinde-programul-solidarity-fablab-din-iasi/